banda adezivă care nu se mai lipeşte

mai bine să mă ia Gaia decât să mă simt aşa, ca o bandă care nu se mai lipeşte, plină de fire de păr şi de praf de pe jos, plină de punctuleţe negre. clujul se răzbună pe mine, iar, ce i-am făcut acum? am numărat 3 pisici negre care mi-au tăiat calea prin mănăştur şi mugetele autobuselor iar mă fac să plâng în plină stradă ori printre oameni. în căşti îmi urlă concertul în mi minor şi-apoi se transformă în yann tiersen, patetic şi melancolic, de mi se face scârbă. peste tot mă imaginez în oraşul comunist, zalău, peste tot îmi vine să cred că merg spre liceu, îmi vine să mă opresc să beau o cafea înainte de prima oră dar alina nu e cu mine.

mai sunt 45 de zile.

oh, doamne, ce-am găsit! îmi tot amintesc de fubuki în ultima vreme, şi scormonesc printre postările ascunse demult.. ce bine că le-am uitat! dar trebuie să vedeţi asta, dacă mi-aţi fost colegi de liceu 🙂