printre vise

coboram într-un loc plin de lucruri mici, drăguţe, care se adâncea pe mai multe etaje în subsol. pe una din trepte, în faţa mea s-a oprit o fată şi m-a întrebat “aşa-i că e frumoasă, diana?” arătându-mi o cutie. şi chiar atunci te-ai întors spre mine, erai chiar în dreapta mea pe aceeaşi treaptă, dar nu-ţi văzusem decât părul lung. şi te-ai întors pentru că ai auzit-o pe fata aceea spunând diana.

Dicţionar de cuvinte dulci, sărate, amare :

(dulci) ¤ rouă

ghiocei

nor

castană

piatră

alee

femeie

(sărate) # tren

scârţâit

îngeraş

zăpadă

bec

şapcă

licurici

negru

(amare) * vişiniu

casă

plic

om

cerc

palmă

roşu

din jurnalul apei

dar eu ce ar trebui să înţeleg din metaforele tale cu mâini, cu piele, cu dor, ca nişte picuri de ploaie ce se preling pe geamurile reci ale trenului? o poezie magică pe care, atunci când o rosteşti, o mângâi şi-o săruţi să se transforme în mişcările astea legănate, în dansul trenului pe calea ferată-fermecată ? lumina chioară şi violenţa mersului pe şine mă scutură şi-mi transformă stomacul în suflet şi te întreb sfioasă ce ai în buzunarul stâng? oare mâna mea dreaptă ar încăpea acolo? să-mi pâlpâie degetele tale în palmă ca nişte luminiţe colorate, iar scrisul meu de-acum să-şi schimbe direcţia, să mâzgălesc înspre tine sau înspre mine ca şi când aş zgâria cu unghia nisipul? oare ar trebui să înţeleg un zâmbet liniştit fără să mă gândesc la buzele din care iese? unde vrei să mi te aşezi să mă asculţi citindu-ţi petit chaperon rouge?