printre vise

coboram într-un loc plin de lucruri mici, drăguţe, care se adâncea pe mai multe etaje în subsol. pe una din trepte, în faţa mea s-a oprit o fată şi m-a întrebat “aşa-i că e frumoasă, diana?” arătându-mi o cutie. şi chiar atunci te-ai întors spre mine, erai chiar în dreapta mea pe aceeaşi treaptă, dar nu-ţi văzusem decât părul lung. şi te-ai întors pentru că ai auzit-o pe fata aceea spunând diana.

Dicţionar de cuvinte dulci, sărate, amare :

(dulci) ¤ rouă

ghiocei

nor

castană

piatră

alee

femeie

(sărate) # tren

scârţâit

îngeraş

zăpadă

bec

şapcă

licurici

negru

(amare) * vişiniu

casă

plic

om

cerc

palmă

roşu

Advertisements

din jurnalul apei

dar eu ce ar trebui să înţeleg din metaforele tale cu mâini, cu piele, cu dor, ca nişte picuri de ploaie ce se preling pe geamurile reci ale trenului? o poezie magică pe care, atunci când o rosteşti, o mângâi şi-o săruţi să se transforme în mişcările astea legănate, în dansul trenului pe calea ferată-fermecată ? lumina chioară şi violenţa mersului pe şine mă scutură şi-mi transformă stomacul în suflet şi te întreb sfioasă ce ai în buzunarul stâng? oare mâna mea dreaptă ar încăpea acolo? să-mi pâlpâie degetele tale în palmă ca nişte luminiţe colorate, iar scrisul meu de-acum să-şi schimbe direcţia, să mâzgălesc înspre tine sau înspre mine ca şi când aş zgâria cu unghia nisipul? oare ar trebui să înţeleg un zâmbet liniştit fără să mă gândesc la buzele din care iese? unde vrei să mi te aşezi să mă asculţi citindu-ţi petit chaperon rouge?

23 sau 24

unu, lipseşte unu lipseşte cineva lipseşte lipseşte lipseşte lipseşte şi mă ascund în muzici în ciocolată în păr de pisică în haine şi în ploaie şi-l caut şi-o caut şi vreau să-i plâng în palme şi vreau să-i plâng pe umeri şi vreau să

nici nu ştiu de ce am fost aşa, până la urmă am ajuns înconjurată de fete frumoase care mă îmbrăţişau strâns

şi m-am închis în cutiuţa cu nimicuri

– 2

lumea se învârte în jurul meu şi mă transform în carusel dacă te-aş ţine în braţe nu ai mai fi tristă şi mie îmi lipseşti îngrozitor de mult îţi sărut gâtul şi obrajii sa iau durerea

suntem amândouă dezrădăcinate şi ne-am întâlnit în aer prima oară

– 3

Polaroid

încă n-am învăţat să trăiesc la minut

şi totuşi noroc cu frigul

care-mi mai îngheaţă din lacrimi

şi le înghit ca pe nişte pastile cu cianură

apoi îmi simt corpul îngheţat

ca şi când n-ar fi al meu

nu e al meu

e cel al omidei ruginii de fier

fix în momentul trecerii prin tunel

momentul fix pe care eu

n-am învăţat să-l fotografiez

din cauza pastilelor

cu cianură.

îmi port interiorul pe dinafară

într-un fel de transă melancolică şi halucinogenă

şi îmi apar în jurul umerilor gheare ascuţite

încercând să-mi intre din exterior

în interior

cu mare grijă, una câte una

mi-e încă frică, trebuie să ştii, trebuie să ştii că sunt o femeie blestemată sunt o femeie-viscol ce usucă obraji, ţese pe buze mici tăieturi şi asurzeşze, asta în cazul în care nu vrei să-i asculţi secretele;