noile mele insomnii

dragă jurnal virtual,

jbuf şi din râsete ana izbucneşte în voci speriate şi priviri nedumerite, mă strigă pe numele întreg, ceea ce nu se prea întâmplă, diana! dar nu mai aud şi nu mai văd, sunt perfect conştientă, mă ţin de cap şi-mi imaginez cam pe unde o să am cucuiul… un gust ciudat îmi cobară sau urcă prin gât, îmi spun că pot să mor fericită, sunt în braţele anei care acum încearcă să zâmbească. nu se aştepta nimeni ca eu să mă transform în puf de păpădie şi să dau cu capul de peretele ce sprijină patul 🙂 de-acum încolo am să dorm pe jos, mi-am spus.

a fost ca şi-atunci când mi-a sărit un ciob din geamul de la uşă drept în pleoapa stângă, ce noroc! cum de-am ştiut să-mi feresc ochiul chiar atunci? şi pe obraz a început să-mi curgă un firicel de sânge infinit, şi nu simţeam nimic.

(vine iarăşi noaptea şi iarăşi mi-e frică de insomnie. de ce m-a ales pe mine? şi de ce visez din ce în ce mai rar?)

până la urmă..

şi ah şi oh, ca un orgasm multiplicat şi divizat, cât de mult mi-aş dori să nu mai uit! ca un mim cu buzele cusute una de alta, pierdută minute în şir printre ghemotoace de hârtie, ce mult mi-aş dori să ţin minte! dar sânt şi sunt şi sînt un efemer de tatuaj, iar după ce-o să moară ea, persoana pe a cărei piele stau, şi pe mine o să mă înghită viermii.

ps: mi-a căzut în braţe Psihonautica lui Paul Doru Mugur, absolut întâmplător, fără să fi ştiut nimic înainte. E foarte interesantă, sunt abia la pagina 47.

pps: nu mai suport, peste tot dau de dubluri, şi-aici e vorba de un celălalt eu. plus fizică cuantică plus eschimoşi plus internet plus sindromul pessoa. mai am 52 de pagini.

ppps: ” Toţi machomanii ăştia care nu urmăresc decât să ţi-o tragă scurt şi la obiect.”

pppps: aşa se termină

010                 0110
00100              001110
101                 0110
1                     0
0                     1
0001100000110000111111111001111001
00                   101
00                   101
00                    101
0010100             1101011
10      01             11  1  11
10      01             10      11
10      01             10      11
10      01             10      11
10      01             10      11
1000    0001          0111   1110

cumva, deşi nu mi-a ieşit chiar bine…

citeşte foarte foarte încet

celălalt trup al meu e în trecut

şi construieşte rime pentru câteva sonete

şşşş mai încet

e cam pe-atunci pe când mă pregăteam să mă citeşti

tacticos îmi luam jurnalul de sub pat

şi ameţită îl deschideam la ultima pagină

goală

voiam să-mi mâzgălesc picioarele cu pixul voiam

să-mi desenez mai multe mâini în jurul pieptului din care tocmai respiram

întotdeauna am ştiut că celălalt trup al meu

îmi scrie linii pe degete

aşa încât nici nu mai am obişnuitele amprente

uite, le vezi şi tu acum

nu vrei să facem schimb?

sper că citeşti aşa cum scriu doucement ca o femeie care nu ştie prea multe

jurnalul ăla din adolescenţă s-a făcut scrum

iar eu m-am lăsat de fumat îţi aminteşti?

şi-am încercat, chiar după ce s-au oprit porumbeii ăia blestemaţi dintr-un fel de cântat

să mă opresc şi eu

n-am mai găsit puncte în lume

dar pune-mi tu o virgulă

te rog

celălalt trup al meu e în trecut, cam pe-atunci pe când eram un semn de întrebare uriaş

celălalt trup al meu e în trecut

1995. sau 1997. Camera de filmat nu avea înveci bine setată ora şi data. O luam pe rând şi inventam poveşti, ne certam, cântam, dansam. Într-o iarnă am făcut un muzeu al oamenilor de zăpadă.
Familia Nas-rupt. Am folosit grădina, am aranjat pe jos obiecte şi le-am explicat vizitatorilor de ce au rămas oamenii de zăpadă aici, după 1000 de ani, din ce mâncau ei şi cum se îmbrăcau.

Şi mi-am adus aminte brusc de şampania Batman, pentru copii. Avea gust de piersici.

 

mary and max

şi uite cum îmi fug cuvintele, nu pentru că animaţia asta a fost drăguţă, plină de scrisori şi de morţi ci pentru că aşa vor ele, să fugă de mine cât mai departe. încerc să citesc nişte pagini din cartea viselor lui kerouac, adorm înainte de prima propoziţie, nu mă pot concentra deloc defel decât demult destul degeaba de de de dece?

îmi place s-o trezesc pe shmoo tocmai când doarme visând şi când se-aşteaptă cel mai puţin. atunci reacţionează  muşcându-mă sau  torcând. îmi place când shmoo se tolăneşte la fereastră şi urmăreşte oamenii de pe stradă, sau când coboară de-acolo direct pe biroul pe care-mi făceam temele în clasa a 4-a şi la care stau chiar acum, tastând. shmoo coboară pe lângă tastatură şi-mi sare în braţe, se cuibăreşte şi doarme. iar eu o privesc cu dor deja, oare ce-o să facă shmoo în lipsa mea…? probabil acelaşi lucru se întreabă şi ea.

dragă jurnal,

Lucrurile merg bine. Azi mi-am luat Celălalt trup al lui M. Pavic. În rest, am povestit cu soră-mea pe messenger, dintr-o cameră în alta. Despre Jibou am auzit că a intrat în alt film. O dată pe lună…?

anubis: stii ce o fost azi la jibou?

dia: cine?

anubis: femeia ca un camp de lupta, de visniec.
anubis: o sa fie in fiecare luna
anubis: o piesa
dia: 😐
anubis: am primit invitatie pt luna viitoare
anubis: de la paul
dia: la jibou??
anubis: da, tu!
dia: visniec??

(chiar şi ce-am scris aici pare să fie din alt film, dar nici că-mi pasă)

 

probabil

În anul 2023, pe 23 decembrie, sâmbăta, la ora 7 dimineaţa, am să împlinesc 38 de ani.

La ora 9 şi jumătate am să mă trezesc morocănoasă şi-am să caut o ţigară de foi cu aromă de vanilie pe noptiera de lângă pat. După ce mă voi fi îmbrăcat, 10 minute mai târziu, am să ies afară cu ţigara între degete şi-am să fumez. La ora 10 am să iau micul dejun în bucătărie ; la ora 10 şi 40 de minute am să beau o cafea cu frişcă. După ce-mi voi termina cafeaua, am să mă arunc înapoi în pat şi-am să adorm pe loc. Am să visez că sunt înapoi în timp, la 23 de ani şi, îmbrăcată într-o rochie neagră, mă plimb prin diferite parcuri. La un moment dat, în vis o să-mi apară un om fără cap, am să tresar şi-am să mă trezesc. Am să-mi spun, cu voce tare, “ce mult a trecut de-atunci!” şi-am să rămân câteva minute cu ochii deschişi, nemişcată, încercând să-mi amintesc. Apoi am să-mi prelungesc dimineaţa cu încă o cafea, de data asta fără frişcă şi mă voi hotărâ să ies la o plimbare. Înainte de a ieşi din casă am să scriu un bileţel cu litere mici, indescifrabile. Am să-l privesc un minut.

Şi am să plec.

jamais vu déjà vu

să ne trezim îmbrăţişaţi în zori să facem dragoste în timp ce cocoşii se ceartă afară în zăpadă şi să fie dimineaţă până mâine

iarnă iarnă cu zăpadă peste noroiul îngheţat după respiraţia cocoşilor ar putea să fie ora şapte cu ochii închişi spre fereastră ne-am putea imagina o sanie scârţâind în zăpadă am auzi în urma ei paşi ne-am ridica picioarele şi-am încerca să pedalăm în aer mimând mersul pe bicicletă de lângă pat tu ai lua o portocală ai curăţa-o de coajă atent iar eu m-aş scălda în zeama ei muşcând-o cu poftă ar începe să ningă afară am deschide geamul şi ne-am zgâi la cei mai mari fulgi de pe pământ dar mie mi-ar fi frig tu m-ai lua în braţe şi m-ai acoperi şi-am asculta cum scârţâie zăpada peste cearta cocoşilor

la sorcière

foutaise, nu te-ai dat cu parfum azi ce să-ţi observ şi ce să uit ca să mă vindec? al doilea nasture de la cămaşă? încheietura firavă a mâinii sau părul valuri-valuri? aşa. l’ideé de la sorcière. la sorcière. la sorcière.

într-o noapte m-am visat.  îmi coloram buzele cu-n roz fuchsia, un roz puternic pornografic.  ori, în viaţa reală, nu folosesc niciodată du rouge. de nici o culoare.

Non, je ne sais si tu seras consolée de savoir que notre amour était bien éternel. Car ta solitude de ce soir l’est donc aussi.

J’ai cessé, moi la vie de Pierre, qui te parle ce soir. Je te parle en aveugle, sans savoir où tu es, ce que tu es devenue. Il est sur seulement que tu vis quelque part, puisque c’est toi qui m’animes en pensant à moi, la vie de Pierre, la totalité des instants de Pierre. J’existe, nous ne nous étions pas trompés, tu le vois; j’existe à jamais, les instants sont durables, puisque je reviens ce soir, nombreuse de tout ce qu’on été les notres. Mais tu es toute seule, Nathalie. Pierre n’est plus rien, il ne peut éprouver douleur ni repentir, ni damnation de t’avoir laissée seule devant des vengeances. Et moi non plus, sa vie, je ne suis pas un être capable de souffrance et de regret. Je ne suis pas une âme en peine. Es-tu divorcée, partie, as-tu ton Phillippe avec toi ? Je n’en sais rien; je suis cet objet, une vie, à jamais ce qu’elle a été, immuable et sereine comme une statue, et qui te parle, ce soir, parce que tu m’appelles. Je ne sais si je suis consolatrice en existant devant toi. Je te répète mon enseignement d’aveugle, et c’est répéter celui que se formaient nos tâtonnements d’amants traqués; c’est que chaque instant, celui de notre plaisir, celui de notre art, celui de notre faute, devient à perpétuité un peu de notre statue. Non, je ne sais si tu seras consolée de savoir que notre amour était bien éternel. Car ta solitude de ce soir l’est donc aussi.

“La pièce dans la pièce”, dans Nouvelles du grand possible

de Marcel Thiry

mai întâi de toate, cerul e aproape gri dar fără ceaţă. pe geamul deschis aud un cocoş cam odată la 45 de secunde, mi se pare, iar de mai multe ori pe minut se-aud roţile maşinilor din drum, de pe şoseaua tocmai bine plouată. a oprit cineva şi claxonează de câte 3 sau patru ori, aşteaptă puţin opreşte motorul. portieră trântită. porneşte maşina latră un căţel aud o voce. am să plec. mi-e frig la picioare.

mai stau pe-acasă. jiboul povestirilor crepusculare. îmi aduce aminte de mine, de parcă m-aş fi uitat!

alter (L)ego

rapidul înghite şinele înspre mare

câteodată urlă

câteodată nu

singur în compartiment

nu mă interesează dacă trenul urcă spre lună

mi-e egal unde se sfârşeşte cursa

 

aşadar

gândul meu hipnotizat înghiţea şinele

înspre mare

şi aerul mă croşeta în ţesăturile poemului

 

eu mă credeam singur în vagon

dar uite cum dansează în jurul meu nişte flăcări

uite cum şinele se îneacă în valuri

aşa că nici prin gând nu mi-a trecut să-nvăţ să înot

şi mă credeam sărutat de-o fată invizibilă

mai mai să mă sufoce

 

m-am trezit aruncat

direct într-un carnaval marin

imaginează-ţi clopote uriaşe clowni nenorociţi ecouri muzicale

aveam şi eu o formă

nedefinită

ca de coşmar din care nu puteam să scap

oricât m-aş fi întrebat

la ce bun să fugim de noi înşine din moment ce ne cărăm în spate şi trupul şi mintea?

 

în faţa ochilor n-aveam decât

“l’eau d’ambre à reflets de moire”

şi-n modul cel mai primitiv mă descărcam de

propriul destin-femeie

pe sfârcurile căreia ejaculam

alte şine alt tren alter ego

teorii sociale, cursul 1

sociologii se uită la

ce este

de ce eşuează

de ce există atâta violenţă

de ce sunt ucişi albinoşii

de oamenii care angajează vrăjitori

nimic

trebuie să vezi ce se întâmplă

şi pentru asta

trebuie să te desprinzi

de câte ori sunt întrebat

depinde ce se întâmplă

şi care este proiectul tău de

viaţă

mă duc la şcoala de ucenici

mă raportez la piaţa muncii

în afară de faptul că e o frază normativă

cum arată piaţa muncii?

până în 1989

ingineri şi economişti

dacă într-o zi această specie

o să dispară

vreau să mă formez într-o direcţie

problemele de viaţă

sunt foarte interesante.