eu sunt fata cu sandale galbene

15 septembrie 1993

diana si dana

de mână mă ţineam cu Dana. Cea pe care urma să fiu geloasă toţi anii de şcoală, pentru că băieţii se jucau doar cu ea, fiind singura blondă din clasă.

Mariana si Diana

aveam o carte de citire pe bancă. Mariana, vecina mea de peste drum (şi prietena mea cea mai bună de-atunci – asta până în clasa a 5-a, când, în prima noastră tabără (la Amara) a stat în căsuţă cu Oana şi nu cu mine, după cum era stabilit), venise cu verişoara ei blondă: Diana-mică. Îi zicea aşa să o poată deosebi de mine. Cred că-mi plăceau sandalele galbene şi jerseul violet. Nu ştiu, totuşi, de ce cordeluţa îmi stătea aşa… lălâie. Adevărul e că încă mai am părul moale şi nu pot decât să-l las în pace, fără nimic. Şi încă mai simt textura moale a sandalelor, pentru că erau moi. Şi poate mai am jerseul violet.

închipuirile lunii şi ale ploii

Atunci când îmi imaginez că se va întâmpla ceva. Exact atunci îmi spun dar ştii, e un risc pe care trebuie să ţi-l asumi, dia. închipuie-ţi orice, dar stai calmă şi nu abuza! lasă căluţii verzi să zburde pe pereţii lor! dacă exagerezi, o să-ţi pară destul de rău… şi mă aud vorbind aşa minute întregi. Bine, dar treburile stau destul de serios.

nu, nu voiam să scriu despre romanul lui Ueda Akinari : )

ugetsu monogatari

acoperă-mi fantomele cu ceva

cu umbra unui copac

sau mai bine cu umbra ta

dragă jurnal,

les chansons d’amour e cel mai trist film din lume, văzut prin fantomele mele. desigur, dacă fantomele mele ar avea un chanson d’amour pe care să-l cânte seara înainte de culcare şi dimineaţa în vis, probabil că filmul mi s-ar părea destul de bun. dar acum, chiar acum… e mai mult decât bun. e foarte frumos! mi-e dor de fantome pe care nu le-am văzut niciodată şi de voci pe care n-am făcut decât să le citesc. mi-e dor de fantome trecătoare şi fricoase, ori de fantome care-mi spun că sunt îndrăgostite de alte fete.

mi-e dor de cluj.

dragă jurnal, mai bine spune-mi să mă opresc! oricum, are să-mi fie dor înveci !