jiboux – bijoux

al treilea balcon de la etajul unu. sticla verde spartă şi scaunele cu spătar de lemn. se bea o cafea lungă şi se fumează. se mănâncă seminţe şi se bârfeşte. cei doi par să mă privească. femeia cu agrafă roşie în vârful capului gesticulează. maioul ei albastru îmi aminteşte de copilărie. blocurile sunt mici în mahalaua asta. blocurile au doar patru etaje. covoarele bătute au spiritul lor şi bântuie blocurile din care ies fetele de 15 ani. cine sunt ele? de unde vin? Jiboux-Bijoux de pus la gât.

ce propoziţii scurte!

e mult mai amuzant sub măr

cerul nu e verde

nici alb

sub măr

îţi cad merele în cap

sub măr

vezi lumea întreagă

sub măr

o dactilografă e un cuvânt frumos

bătut la maşina de scris

pare şi mai verosimil

sub măr

o dactilografă

scrie cu pixul

în jurnal

sub măr

nimic nu se uită

madame catastrophe

nimic nou sub soare, doar că aşa mi se spune din ce în ce mai des. Stric multe lucruri din greşeală. Foarte multe.

sunt o catastrofă încă de când eram mică-mică; am să citez din propriu-mi jurnal:

4 aprilie 2000:

[… ] acum aş putea spune că trec printr-un experiment unic. Nu ştiu cum se face, dar mi se pare că sunt îndrăgostită de doi băieţi! [… ]

19 martie 2002:

Mi-a scris nişte versuri, i-am scris şi eu şi am făcut schimb, săptămâna trecută. Ieri mi-a spus că le poartă cu el tot timpul; şi eu le port pe ale lui cu mine ( nu chiar tot timpul) dar nu am avut ocazia să-i spun. Ce ciudat mă simt.

28 decembrie 2006:

Poate e prea mult. Suntem deja de trei ani împreună. Iar femeile sunt atât de frumoase! Vreau o iubită.

4 septembrie 2008:

… eh. Am terminat facultatea asta. […] Am o restanţă la japoneză.

casa cu numărul 23 din vis

Intru, pe-ascuns, în curtea unei foste colege pe care n-am mai văzut-o de foarte multă vreme. Traversez prima curte şi mă gândesc : probabil că nu e nimeni acasă, peste tot uşile, geamurile sunt închise..Gândesc cu voce tare. Apoi trec în altă curte şi se deschide o uşă. Apare mama, tatăl, sora colegei mele şi ea. Tatăl mă întreabă : de ce n-ai mai trecut demult pe la noi, nu te-ai mai întâlnit cu ramona? sora ei e foarte mică, o iau în braţe pentru că îi e frig şi vreau s-o dau mamei sale, dar mama îmi spune s-o pun jos. Le spun : nu vă supăraţi pe mine, voiam doar să trec dincolo… Mi se răspunde cu : Ah, da, treci liniştită, deşi nu e nimic nou de văzut. Trec de a doua curte şi ies pe o altă stradă. Strada din vis. Sunt pe bicicleta anei, albastră şi veche. Merg încet şi-mi învârt capul în toate părţile, să văd tot. Casele sunt ciudate, par din turtă dulce. Întâlnesc puţini oameni, mergând pe şosea, ca mine. Trec de un magazin cu obiecte mici şi colorate, îl privesc lung, mă întorc să-i văd adresa, numele, ceva. Nu reuşesc. Mă uit în faţă. Strada e foarte lungă, parcă nu se termină, iar casele sunt la fel de ciudate. Zăresc un număr – 35, pe partea stângă, şi-mi spun că trebuie să mai merg, să găsesc şi casa cu 23.

M-am trezit brusc.