oricum n-am cititori. nu degeaba spuneai că suntem nişte nebuni să (mai) scriem. mă rog, dacă asta se numeşte scris.

ps: zăpada e de vină!

« Je comprends que je ne peux rien faire, moi, chétive, à côté de grands savants comme vous autres, lui avait-elle répondu. Je serais comme la grenouille devant l’aréopage. Et pourtant j’aimerais tant m’instruire, savoir, être initiée. Comme cela doit être amusant de bouquiner, de fourrer son nez dans de vieux papiers ! » avait-elle ajouté avec l’air de contentement de soi-même que prend une femme élégante pour affirmer que sa joie est de se livrer sans crainte de se salir à une besogne malpropre, comme de faire la cuisine en « mettant elle-même les mains à la pâte ».[1]

Poate că aş fi vrut să nu mă iei de mână. Da, aş fi vrut să nu dai la o parte perdeaua aceea de vară, punând o piedică ţânţarilor acum pe terminate, era început de toamnă şi perdeaua atârna ca o rufă uscată, inutilă; poate că aş fi vrut să nu treci pe sub frunzele stufoase şi pline de struguri necopţi; şi cu siguranţă aş fi vrut, cel mai şi cel mai mult, să nu port sandale galbene. Pentru că – nu-i aşa? – azi aş fi fost bine, sănătoasă, mulţumesc.

o brioşă cu drag.

uită-te la mine, spintecă-mă de-a lungul sternului, trage-mă afară ca pe un sertar, ca pe o pisică de mutat umbre. ţipă dintr-o dată la mine, ţipă înăuntrul meu, fă-ţi loc în trup, acolada mea sublimă, ochiul meu de văzut fluturi, mâna mea de mângâiat creştete de copil. o să treacă păsările peste noi, o să umble nopţi şi zile, o să răsară cineva şi o să apună. o să inventeze lumi pentru noi, o să aşeze pe ramurile noastre globuri, o să ne stropească cu var primăvara şi o să ne înveţe anotimpurile. drumuri o să ne ducă şi o să ne aducă. o să ne despartă cu blândeţe şi o să ne reunească. aşa o să învăţăm sentimentul, osul care ne ţine legaţi, inseparabil, sternul întâlnirii noastre. o să auzim numele nostru rostit ca o tăiere împrejur, foşnetul de vocale al unei voci feminine o să ne cheme până când o să ne învăţăm şi o să ne uităm numele. o să deschidem ochii într-o statuie de piatră, într-un muzeu, o să fim plimbaţi dintr-un oraş într-altul şi o să ni se zâmbească de pretutindeni. o să se îndrăgostească de noi milioane de oameni, oameni ca noi, oameni cu pielea neagră, oameni cu ochi migdalaţi, oameni blonzi şi desculţi, adolescente şi femei cu pântecele greu. o să mă întrebi ce bărbat creşte înăuntrul ei aşa cum creşti tu înăuntrul meu şi eu o să zâmbesc cu vârfurile plămânilor. atunci o să facem dragoste pentru prima oară, desăvârşit, ca o lună plină, ca o sumă albă de ventriloci sub piele. o să fim scunzi şi iertători, o să avem curaj şi o să ne lipsească curajul, o să fii, mai presus de orice, femeie şi, mai presus de orice, copil. o să ne ascundem şi-o să ne dăruim tuturor. o să fim băuţi dintr-un pahar de apă şi-o să visăm cum ne-ntoarcem în lume. o să începem undeva, o să sfârşim. o să câştigăm şi o să pierdem de multe ori totul.

 

Mulţumesc.

şi ninge

pare un decembrie cu totul şi cu totul special. în momentul ăsta sunt cam 10° C. ştiu sigur că nu va ninge până la anul aşa cum nici tu n-ai să mă vezi până peste cine ştie câţi ani. da, ştiu sigur. nimeni nu e pregătit vreodată. nici măcar eu. dar mie nu-mi pasă, nu acum.

nu m-am gândit niciodată, dar poate tot răul vine de la mine. toată energia negativă.

- 5

Lilith a fost capricorn

fiinţa feminină a nopţii a fost capricorn
şi s-a plimbat prin cer cum mă plimb eu prin oraş
prin locuri în care se citesc poeme
şi pe unde mi se face milă de
băieţi
care citesc poezii despre
românii care aduc maşini second hand din
anglia

 (ps: azi sunt abia 0° C; încep să mă simt mai bine)

Schimb locuri şi oameni, dar îmi lipseşte ceva.