cum sa visezi premonitoriu

« Je comprends que je ne peux rien faire, moi, chétive, à côté de grands savants comme vous autres, lui avait-elle répondu. Je serais comme la grenouille devant l’aréopage. Et pourtant j’aimerais tant m’instruire, savoir, être initiée. Comme cela doit être amusant de bouquiner, de fourrer son nez dans de vieux papiers ! » avait-elle ajouté avec l’air de contentement de soi-même que prend une femme élégante pour affirmer que sa joie est de se livrer sans crainte de se salir à une besogne malpropre, comme de faire la cuisine en « mettant elle-même les mains à la pâte ».[1]

„Înţeleg că eu, o biată femeie, nu însemnez nimic pe lângă un mare savant, îi răspunse ea. Aş fi ca broasca în faţa aeropagului. Şi totuşi, mi-ar plăcea atât de mult să învăţ, să ştiu, să fiu iniţiată. Cât de nostim trebuie să fie să nu-ţi mai scoţi nasul dintr-un maldăr de cărţi şi manuscrise vechi!” adăugase ea cu aerul mulţumit de sine pe care îl are o femeie elegantă când afirmă că bucuria ei cea mai mare este să se murdărească fără teamă făcând o muncă deloc curată, ca, de exemplu, gătind în bucătărie şi „punând ea însăşi mâna la treabă”.[2]

„Înţelegeţi că o fiinţă firavă ca mine nu e în stare să facă nimic, alături de savanţi ca dumneavoastră, îi răspunsese ea. Aş fi ca o broască în faţa areopagului. Şi totuşi, mi-ar plăcea atât de mult să mă instruiesc, să ştiu, să fiu iniţiată. Ce amuzant trebuie să fie să umbli după cărţi vechi, să-ţi vâri nasul în hârţoage”, adăugase ea cu aerul mulţumit de sine, pe care îl adoptă o femeie elegantă ca să-şi afirme bucuria de-a face, fără teamă de a se murdări, o treabă necurată, cum este gătitul, „punând ea însăşi mâna pe toate”.[3]

Ştiu că n-aş avea ce să caut eu, atât de fragilă, alături de mari savanţi ca dumneavoastră, îi răspunse ea. Cred că aş fi răţuşca cea urâtă printre lebede. Cu toate astea, mi-ar plăcea atât de mult să fiu iniţiată şi instruită, să ştiu. Ce nostim trebuie să fie toată ziua printre maldăre de manuscrise şi cărţi vechi!” adăugă atunci mulţumită, luându-şi un aer de femeie elegantă care afirmă că bucuria ei cea mai mare e de a se abandona, murdărindu-se fără teamă, unor munci de casă precum frământatul aluatului.

dar eu unde sunt?

---

[1] Marcel Proust, Un amour de Swann, Ed. Gallimard, 1990, p. 20

[2]Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut. Swann , traducere de Irina Mavrodin, Editura Univers, Bucureşti, 1987, p. 198 – 199

[3] Marcel Proust, Swann (În căutarea timpului pierdut, II) vol. 2, traducere de Radu Cioculescu, Editura Pentru Literatură, Colecţia BPT, Bucureşti, 1968, p. 20