când am să scap de tine ca de-o gheară de pisică inutilă, ca după ascuţitul ghearelor de pisică şi ca după lăsatul acelor urme adânci în fotoliu, pe scaunul cu taburet sau cu rotile, ca după scârţâitul tău de gheară de pisică scănţălind suprafeţele numai bune de ascuţit gheare
atunci am să spun în sfârşit sunt eu şi nu e nici o pisică în locul meu care să zboare de la etajul opt spre exemplu, care să fie dată pe mâna străinilor, care să treacă strada într-o seară oarecare şi să moară
atunci când nu mai e nici o pisică în mine şi gata, toate au plecat
când am să plâng nimic nu se va fi schimbat, nici măcar ghearele mele cu degete cu piele din ce în ce mai uscată, cu buze din ce în ce mai trans-parente, cu gene din ce în ce mai albe şi-atunci
atunci am să-mi ascut dinţii de speteaza scaunelor cu rotile şi scârţâitul meu va învia toate pisicile pe care le-am iubit vreodată.
